Delicte

„Client” al Serviciului Rutier Brașov, prins băut la 1.30 noaptea

„Client” al Serviciului Rutier Brașov, prins băut la 1.30 noaptea

„Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au identificat și extras din trafic, pentru a nu mai reprezenta pericol pentru ceilalți participanți la trafic, un conducător auto care se afla sub influența alcoolului.

La data de 22 noiembrie a.c., în jurul orei 01.30, dimineața, în timp ce polițiștii desfășurau activități operative, au oprit un autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat, în vârstă de 40 de ani. Pentru că, în cadrul controlului desfășurat, polițiștii au observat că bărbatul prezenta indicii ale consumului de alcool, acesta a fost testat în acest sens, iar rezultatul aparatului a indicat o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.

Față de valoarea înregistrată de aparatul etilotest, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button