Delicte

Cioban din județul Brașov, reținut pentru furt. Este cercetat și pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Un cioban din județul Brașov a fost reținut pentru furt de cablu. El este cercetat și pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Voila au reușit prinderea lui, la câteva luni după ce ar fi furat 100 m de cablu.


„În data de 22 noiembrie 2022, polițiștii au fost sesizați de către administratorul unei societăți despre faptul că, în perioada 17-22 noiembrie 2022, persoane necunoscute au sustras aproximativ 100 m cablu electric din cupru din punctul de lucru al societății, aflat pe raza comunei Mândra.
Astfel, în urma activităților operative și a perchezițiilor efectuate în data de 23 martie 2023, s-a reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea furtului, un tânăr de 27 ani, din satul Mândra, județul Brașov. Mai mult, la stâna acestuia au fost găsite două plase monofilament și 33 cartușe cu alice, ce reprezintă muniție destinată armelor de foc de vânătoare, fapt pentru care cercetările au fost extinse cu privire la legalitatea deținerii acestora”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, subcomisar Florentina Manolache.


Polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, nerespectarea regimului armelor si al munițiilor, deținerea uneltelor de plasa de tip monofilament. Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button