Cinci persoane date în urmărire de autoritățile din Italia, depistate în România
Poliţiştii timișeni au depistat, astăzi, cinci persoane urmărite de autoritățile din Italia, pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj și aderarea la un grup infracțional organizat.
Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor municipiului Lugoj, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, le-au depistat pe cele cinci persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 42 de ani, urmărite internațional.
Pe numele acestora, autoritățile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj și aderarea la un grup infracțional organizat.
„Pentru depistarea acestora, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române. Cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând a fi demarate procedurile în vederea predării către autoritățile din Italia”, au informat reprezentanții Poliției Române.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.