Delicte

Ce a decis ÎCCJ în legătură cu procesul penal în care este implicat Spitalul Militar Brașov

Iată ce a decis Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), ieri, în legătură cu procesul penal în care este implicat Spitalul Militar Brașov. ÎCCJ a admis o sesizare formulată de Curtea de Apel Brașov. Astfel, ÎCCJ a constatat că „Spitalul miliar este instituţie publică în sensul art. 135 din Codul penal, iar aceasta nu poate fi autor al infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul Penal şi abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal”.

Sesizarea a fost făcută în dosarul dr. Ovidiu Mario Mocanu, judecat pentru infracțiuni de luare de mită. În primă instanță (la Tribunalul Brașov), medicul a fost achitat. Procurorul de caz a formulat, însă, contestație. Astfel, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Brașov. Iată ce lămurire a solicitat instanța din Brașov de la Înalta Curte de Casație și Justiție: „În baza art. 475 al. 1 Cod procedură penală sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în vederea pronunţării unei Hotărâri prealabile prin care să se lămurească: «Dacă unitatea militară – spital militar este autoritate publică sau instituţie publică, iar în cazul în care este instituţie publică, dacă o instituţie publică – unitate militară – poate fi subiect activ în calitate de autor al unor infracţiuni de serviciu şi de corupţie, respectiv infracţiunea de luare de mită, prevăzută de dispoziţiile art. 289 alin. 1 Cod Penal şi abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal, infracţiuni care prevăd subiect activ nemijlocit calificat, funcţionar sau funcţionar public». În baza art. 476 al 2 Cod procedură penală suspendă judecarea cauzei până la pronunţarea Hotărârii prealabile”.

Iată decizia:

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secția penală prin încheierea de ședință de la data de 16 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. 1802/62/2019, prin care solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept în materie penală:

«Dacă unitatea militară – spital militar este autoritate publică sau instituţie publică, iar în cazul în care este instituţie publică, dacă o instituţie publică – unitate miliară – poate fi subiect activ în calitate de autor al unor infracţiuni de serviciu şi de corupţie, respectiv infracţiunea de luare de mită, prevăzută de dispoziţiile art. 289 alin. (1) din Codul penal şi abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal, infracţiuni care prevăd subiect activ nemijlocit calificat, funcţionar sau funcţionar public», şi stabileşte că:

Spitalul miliar este instituţie publică în sensul art. 135 din Codul penal, iar aceasta nu poate fi autor al infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul Penal şi abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal.

Articole asemănătoare

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2023”.

Amintim că, în noiembrie 2022, scriam despre faptul că judecătorii de la Curtea de Apel Brașov au decis să sesizeze ÎCCJ în legătură cu acest proces. Vezi și: Curtea de Apel sesizează ÎCCJ în legătură cu Spitalul Militar Brașov

Doctorul și spitalul, achitați în primă instanță

Ancheta a început după ce mai mulți pacienți ar fi făcut donații către spital și ar fi cumpărat consumabile necesare pentru tratarea lor. Inculpați sunt și medicul Ovidiu Mario Mocanu (specialist ortopedie și traumatologie) și Spitalul Militar „Regina Maria”. Ambele părți au fost trimise în judecată pentru zeci de infracțiuni de luare de mită și de abuz în serviciu. Pe 19 ianuarie, Tribunalul Brașov a dat soluție de achitare în dosar. Tribunalul a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de 12 părţi civile (alte persoane nu s-au constituit părți civile).

Ulterior, stiripesurse.ro a postat motivarea hotărârii instanței. „În speță este vorba de un spital, activitatea unei asemenea instituții poate fi reglementată atât în domeniul public cât și în domeniul privat, însă nu este vorba de orice fel de spital, ci de unul militar, înființat ca o unitate militară, or unități militare nu pot fi organizate în domeniul privat. Spitalul nu devine militar doar în caz de război ci acesta are acest regim și pe timp de pace, perioadă în care este organizat tot ca o unitate militară cu reguli specifice unui spital care oferă servicii medicale tuturor persoanelor”, se arată în motivare.

„Unitatea militară (nu spitalul) nu este persoană juridică, deci nu este titulară de drepturi și obligații și ca atare nu poate fi subiect activ al unei infracțiuni”, mai reține instanța, argument la care revine ulterior: „Din perspectiva statului său de unitate militară, ca structură subordonată Direcției Medicale a MApN, Spitalul de Urgență «Regina Maria» Brașov nu are personalitate juridică proprie, ceea ce reprezintă impediment absolut în calea angajării răspunderii penale”. Găsiți motivarea AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 an în urmă

Nu e instituție publică… Păi aia știam și noi, e o unitate pentru liftele speciale militaurizate. Pentru ăia care au nevoie de condiții speciale, chiar dacă ei șomează de peste 7 decenii. Care nu sunt utili deloc societății dar sunt… Citeşte mai mult »

Ultima modificare a 1 an în urmă de către Barbu Gh.
Back to top button