Cărăușii de bani, ce sunt și ce riscă în fața legii?!
Astăzi se lansează, la nivel internațional, campania de conștientizare a riscurilor pe care le implică activitatea „cărăușilor de bani” – DontBeAMule.
În perioada septembrie-noiembrie, forțele de poliție din 29 de state au acționat împreună, pentru destructurarea mai multor grupări de criminalitate informatică, până în prezent fiind arestate 168 de persoane.
În România, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT Vâlcea, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, au anchetat cazul persoanelor care, folosind acte false, ar fi obținut credite de la mai multe bănci din Europa. În acest caz, anchetatorii au efectuat, pe 22 noiembrie, 51 de percheziții, pe raza județelor Vâlcea, Mureș, Bacău, Argeș, Olt, Ilfov, Giurgiu, Suceava și în municipiul București.
Din activitatea infracțională a suspecților ar fi rezultat un prejudiciu de 3.000.000 de euro, 500 de persoane fiind vătămate.
„Activitatea, desfășurată în colaborare cu Europol, Eurojust și Federația Bancară Europeană, este a patra de acest gen și abordat problema «cărăușilor de bani», care îi ajută pe infractori să sporească banii proveniți din activitățile ilicite”, au precizat, astăzi, reprezentanții Poliției Române.
„În întreaga Europă și dincolo de granițele acesteia, au fost identificați 1.504 cărăuși de bani, fapt ce a condus la arestarea a 168 dintre aceștia și a 140 de organizatori de cărăuși de bani. 837 de anchete pe această temă au fost deschise în urma acțiunii, multe dintre dintre acestea fiind în desfășurare. Cu sprijinul a peste 300 de bănci, 20 de asociații bancare și al altor parteneri din sectorul financiar au fost raportate 26.376 de tranzacții frauduloase efectuate de cărăușii de bani. Acest fapt a împiedicat producerea unei pagube totale de peste 36.000.000 de euro, evidențiind astfel din nou importanța unui răspuns rapid și coordonat din partea agențiilor de aplicare a legii și a sectorului bancar în lupta contra acestui tip de criminalitate”, au precizat reprezentanții IGPR.
Ce sunt cărăușii de bani?!
Cărăușii de bani sunt persoane care, adesea fără să-și dea seama, au fost recrutate de grupări infracționale ca agenți de spălare a banilor pentru a ascunde astfel originea frauduloasă a fondurilor deținute. Ademeniți de posibilitatea obținerii unor sume de bani fără a depune efort, cărăușii de bani efectuează prin conturile lor, în folosul altor persoane, transferuri de fonduri obținute ilicit, în schimbul unei părți din fondurile care trec prin conturile proprii. Adesea, aceste transferuri se fac între state diferite.
Persoanele nou venite într-un stat, șomerii și cei care au dificultăți financiare se numără printre victimele posibile ale acestui tip de infracțiune.
Cărăușii de bani sunt recrutați pe căi diferite, însă infractorii se îndreaptă din ce în ce mai mult spre social media pentru a recruta noi complici, prin postarea de anunțuri false de locuri de muncă sau cu perspective financiare atractive.
Deși poate părea o modalitate ușoară de a obține un venit (tot ce este necesar este doar un click pentru a efectua un transfer de bani dintr-un cont în altul), trebuie știut că permiterea unui grup infracțional să utilizeze contul bancar personal poate avea consecințe juridice grave.
Cărăușii de bani pot fi condamnați la pedepse cu închisoarea, iar faptele săvârșite sunt trecute în cazierul judiciar, fapt care poate avea efecte negative pe timp îndelungat.
Campanie de informare
Pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la cărăușii de bani, astăzi, în întreaga Europă, începe campania de informare DontBeAMule. Cu materiale de sensibilizare, disponibile pentru descărcare în 24 de limbi, campania va informa publicul despre modul în care operează infractorii, precum și cu privire la ce pot face oamenii pentru a se proteja și a nu deveni victime.
Mai multe informații despre campanie pot fi găsite AICI și AICI!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.