Bugetar de lux, condamnat la închisoare
Bugetar de lux, condamnat la închisoare
Constantin-Marius Maftei, fost director în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, a fost condamnat definitiv miercuri de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi patru luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la delapidare, în formă continuată, într-un dosar în care este acuzat că a decontat nelegal de la stat aproape 12.000 de euro pentru chirie, notează Agerpres.Directorul avea venituri consistente la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie. Astfel, în declaraţia de avere depusă pe anul 2018, Constantin-Marius Maftei a menţionat un salariu anual de 197.000 lei (aproximativ 40.000 euro).
Instanţa a dispus ca fostul director să stea sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Bucureşti timp de doi ani, perioadă în care este obligat să presteze 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public Bucureşti – Sector 1 sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 1 Bucureşti.
Pe latură civilă, CAB a menţinut decizia instanţei de fond şi l-a obligat pe fostul director să plătească Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie suma de 58.075 lei (aproape 12.000 de euro), reprezentând folosul necuvenit obţinut prin decontarea chiriei în mod nelegal.
Potrivit DNA, Constantin-Marius Maftei era la data faptelor funcţionar public, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, iar începând cu data de 9 martie 2017 a ocupat şi funcţia de director al Direcţiei Secretariatul Tehnic al Comisiei pentru Cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, aflată în subordinea Ministerului Justiţiei.
„În perioada 13.06.2016 – 20.04.2018, inculpatul Maftei Constantin-Marius (…) a determinat cu intenţie mai multe persoane din conducerea instituţiei unde îşi desfăşoară activitatea să-şi îndeplinească, fără vinovăţie şi cu încălcarea prevederilor legale, atribuţiile de serviciu în legătură cu întocmirea, verificarea, semnarea, vizarea sau, după caz, aprobarea lunară a unor documente elaborate în cadrul unei proceduri de compensare a chiriei”, spun procurorii.
Bugetar de lux, condamnat la închisoare. DNA susţine că Maftei a depus 23 de cereri întocmite în baza unor contracte de închiriere, deşi nu a locuit niciodată în acele locuinţe, în urma cărora Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, în mod nelegal şi fără drept, a dispus plata sumei totale de 58.075 de lei. Aceasta reprezintă o pagubă adusă bugetului instituţiei, precum şi un folos necuvenit obţinut de Constantin-Marius Maftei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Nu e singurul, tovarasul Sfreja purtatorul de cuvant de la pompieri si a decontat ani de zile “chiria” la parintii iubitei si nu pateste nimic, ba se si lauda cum prosteste el sistemul. Asta e “protejat” de fratiori???
[…] Un nou spor pentru bugetari – de hemoroizi. […]