Broker de asigurări, reținut pentru fraudă cu polițe RCA
Broker de asigurări, reținut pentru fraudă cu polițe RCA… Un important broker de asigurări din România a fost reținut de polițiști pentru o presupusă fraudă cu polițe RCA. El a fost reținut aseară, în baza unei ordonanțe a ofițerilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Sectorul 1 București. Brokerul este acuzat de fraudă informatică și uz de fals.
În urmă cu doar câteva luni, o companie de asigurări s-a plâns că ar fi descoperit nereguli la peste 100 de polițe de asigurare de tip RCA emise de acest broker pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov. Ar fi vorba despre mașinile de intervenție ale pompierilor.
Există bănuiala că brokerul ar fi luat de la ISU București-Ilfov sumele aferente polițelor la adevărata lor valoare, însă ar fi înregistrat în sistemul electronic al companiei de asigurări valori diminuate. El și-ar fi însușit aproape 90% din valoarea acestor prime de asigurare. Prejudiciul s-ar ridica la peste 700.000 lei. Ieri au fost efectuate mai multe percheziții. Potrivit stirileprotv.ro, brokerul de asigurări ar fi unul dintre cei mai puternici din România, a cărui firmă a încheiat contracte de sute de milioane de lei pentru polițe de asigurare RCA cu instituții importante ale statului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.