Brașoveancă ȘANTAJATĂ de fostul soț
O femeie din municipiul Brașov a solicitat ajutorul polițiștilor, după ce fostul ei soț, împotriva căruia obținuse ordin de protecție, i-ar fi cerut 10.000 de euro, pentru a o lăsa în pace.
Polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale au fost sesizați ieri cu privire la caz și au întocmit dosar penal pentru „șantaj”.
„Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul în cauză, în vârstă de 41 ani, pe numele căruia Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a emis ordin de protecție, interzicându-i apropierea de fosta sa soție la o distanță mai mică de 200 metri, i-ar fi trimis acesteia, în repetate rânduri, mai multe mesaje prin care îi adresa amenințări și injurii. Totodată, la data de 28 aprilie a.c., bărbatul în cauză i-ar fi adresat, din nou, fostei sale soții, amenințări cu acte de violență, atât prin mesaje audio, cât și prin mesaje scrise și, pentru a înceta transmiterea unor astfel de mesaje, i-ar fi solicitat acesteia suma de 10.000 euro”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.