Brașoveancă depistată în timp ce șofa drogată pe un bulevard din oraș

O brașoveancă în vârstă de 28 de ani a fost depistată de polițiști în timp ce șofa drogată pe un bulevard din municipiu. Ea s-a ales cu dosar penal.
„La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 20.00, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control al traficului, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe Bulevardul Griviței, din municipiul Brașov, cu o viteză mai mare decât limita legală.
Astfel, autoturismul a fost oprit din deplasare, iar în cadrul controlului efectuat, polițiștii au stabilit că, la volanul autovehiculului, se afla o femeie, de 28 de ani, din municipiul Brașov.
Pentru că au observat indicii specifice ale consumului de substanțe interzise, femeia a fost testată cu aparatul din dotare, iar rezultatul a indicat prezența substanțelor psihoactive în organism.
Față de indiciile relevate, aceasta a fost condusă la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice. Analiza de specialitate efectuată ulterior a confirmat rezultatele testării, respectiv prezența substanțelor psihoactive în organism”, explică Poliția Brașov.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Dosarul este instrumentat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





