Delicte

Brașoveancă agresată fizic de fostul concubin, în apropierea locuinței ei

 

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „amenințare” și „lovire sau alte violențe”, după ce o femeie din municipiu i-a sesizat cu privire la faptul că, ieri, în jurul orelor 11.30, în timp ce se afla în proximitatea imobilului de domiciliu, ar fi fost amenințată și agresată fizic de fostul ei concubin.

„În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina Maria Ivan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button