Brașoveancă agresată de un bucureștean
O brașoveancă a solicitat ajutor din partea polițiștilor, după ce ar fi fost agresată de fostul ei concubin, un bărbat din București.
Polițiștii Secției 3 Poliție Brașov au emis, ieri, ordin de protecție provizoriu față de bucureștean.
„Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 07,30, o femeie din municipiul Brașov, în timp ce se afla la domiciliul său, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi agresată fizic de către fostul său concubin”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.
Ordinul de protecție provizoriu este valabil 5 zile.
Polițiștii au întocmit și dosar penal pentru „lovirea sau alte violențe”.
Pe de altă parte, polițiștii din Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violența în familie”.
Ei au fost sesizați ieri cu privire la faptul că, în jurul orei 17,00, o femeie în vârstă de 45 ani ar fi fost agresată fizic de către concubinul ei în vârstă de 41 ani, în timp ce se aflau acasă, în Făgăraș.
Polițiștii au emis ordin de protecție.
Cercetările continuă în cadrul dosarului penal.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.