Delicte

Brașovean reținut pentru furtul unor biciclete de 10.000 de lei

Brașovean reținut pentru furtul unor biciclete de 10.000 de lei. Polițiștii au dispus reținerea lui pentru 24 de ore.
„Așadar, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Brașov efectuează cercetări după ce, în luna octombrie 2022, au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, de pe scara blocului, i-a fost sustrasă bicicleta, în valoare de aproximativ 3000 lei, cu toate că aceasta era asigurată cu sistem antifurt.
În urma anchetei desfășurate, polițiștii au identificat presupusul autor, fiind vorba despre un bărbat de 49 ani, din municipiul Brașov. Mai mult, s-a stabilit că acesta ar fi comis anterior un alt furt de bicicletă, în valoare de aproximativ 7000 lei, prin același mod de operare”, a informat subcomisar Florentina Manolache, purtător de cuvânt al IPJ Brașov.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru furt calificat. Suspectul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției.
Cercetările se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button