Delicte

Brașovean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție prin apeluri telefonice repetate

Brașovean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție prin apeluri telefonice repetate…

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Brașov efectuează cercetări într-un dosar penal, după ce un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat că a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa.

În urma verificărilor efectuate la data de 17 decembrie, polițiștii au constatat că bărbatul ar fi încălcat măsurile stabilite prin ordinul de protecție emis la 20 noiembrie, destinat protejării unei femei de 26 de ani, din municipiul Brașov.

Concret, acesta ar fi contactat-o telefonic în mod repetat, fapt interzis prin ordinul de protecție. După identificare, bărbatul a fost condus la sediul unității de poliție, unde, în baza probelor administrate, s-a dispus reținerea și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button