Brașovean prins băut la volan, după ce i s-a reținut permisul
Brașovean prins băut la volan, după ce i s-a reținut permisul…
Polițiștii rutieri din municipiul Brașov efectuează cercetări față de un bărbat depistat șofând băut și cu permisul suspendat.
„La data de 2 decembrie a.c., în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul Biroul Rutier Brașov au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa pe strada Ion Ursu, din municipiul Brașov. După ce a fost identificat bărbatul de la volan, de 31 de ani, polițiștii au constatat că dreptul acestuia de a conduce autoturisme este suspendat, ca urmare a unor abateri săvârșite anterior.
De asemenea, după ce au observat indicii specifice, polițiștii l-au testat pe bărbat din punct de vedere al consumului de alcool. După ce rezultatul testării a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiză va stabili, cu certitudine, valoarea alcoolemiei”, a informat IPJ Brașov.
Agenții rutieri au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.