Brașovean de 88 de ani, șofer cu permis suspendat și cu număr de înmatriculare fals. A făcut și accident…
Un brașovean în vârstă de 88 de ani este cercetat pentru conducere cu permis suspendat și cu număr de înmatriculare fals. El a ajuns în atenția Poliției după ce a pierdut controlul volanului și a intrat într-un șanț, pe raza județului Sibiu.
„La data de 27 ianuarie 2025, în jurul orei 18:30, un bărbat în vârstă de 88 de ani, din Brașov, a fost implicat într-un accident pe DN 1, în zona sensului giratoriu cu DN 7C, în direcția Brașov-Sibiu. Acesta a pierdut controlul volanului și s-a oprit într-un șanț, provocând doar pagube materiale”, a informat IPJ Sibiu.
La fața locului au intervenit polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos, care, în urma verificărilor, au descoperit că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice era suspendat. Mai mult, polițiștii au constatat că numărul de înmatriculare al autoturismului condus de acesta era fals, fiind atribuit unui alt vehicul.
Astfel, a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice cu dreptul de a conduce suspendat și pentru utilizarea unui număr de înmatriculare fals.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.