Delicte
BRAŞOVEAN condamnat pentru trafic de droguri de risc în formă continuată
Un braşovean reţinut, apoi arestat preventiv în luna decembrie a anului trecut, pentru trafic de droguri de risc, a fost condamnat ieri la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 3 ani. Inculpatul Vlad-Marian S. fusese trimis în judecată pentru trei infracţiuni de trafic de droguri, dar instanţa Tribunalului Braşov a aprobat cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de braşovean şi l-a condamnat pentru o infracţiune continuată de trafic de droguri de risc (trei acte materiale).
Sentinţa de ieri poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Dacă aceasta va rămâne definitivă, Vlad-Marian S. va avea de frecventat un program de reintegrare socială şi de prestat muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Primăriei Braşov sau a Fundaţiei pentru promovarea sancţiunilor comunitare – Atelierul MFC Braşov.
Tot ieri, judecătorii au constatat încetată măsura arestului preventiv dispusă faţă de braşovean, el fiind închis în perioada 3 decembrie 2015-8 februarie 2016.
Anchetatorii l-au prins pe inculpat în repetate rânduri în timp ce vindea cannabis. În plus, au găsit asemenea droguri şi cu ocazia unei percheziţii efectuate la locuinţa lui.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.