Delicte

Brașovean arestat preventiv pentru tâlhărie

Un brașovean a fost arestat preventiv pentru tâlhărie.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Investigații Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal.


„La data de 22 iulie a.c., Poliția Brașov a fost alertată de un bărbat cu privire la faptul că ar fi fost agresat de o persoană, iar în contextul altercației i-a fi fost sustras ceasul de la mână.  
Activitățile de cercetare, pe care polițiștii le-au întreprins imediat după primirea sesizării, au dus la identificarea celui bănuit de săvârșirea actului de violență, acesta fiind un bărbat, de 43 de ani, domiciliat în municipiul Brașov.


Pentru că materialul probator indica faptul că persoana a săvârșit agresiunea cu scopul de a-i sustrage bunul persoanei vătămate, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.


După prezentarea persoanei în fața instanței de judecată, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus ca bărbatul bănuit de comiterea tâlhăriei să fie cercetat în stare de arest, astfel că a emis un mandat de arestare preventivă pe numele său pentru o perioadă de 30 de zile”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Cercetările sunt continuate de polițiștii brașoveni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Iorgu
1 an în urmă

Cum naiba să intrăm în Schengen ? Au dreptate austriecii!

Back to top button