Delicte
BRAȘOVEAN amendat penal pentru deținere de droguri
Un brașovean care a fost prins de autorități că deținea cannabis, în vederea consumului propriu, a primit o amendă penală de 1.200 de lei, ieri, la Tribunalul Brașov.
Instanța a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov și inculpatul V.G.F. și, pentru săvârșirea infracțiunii de „deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu”, l-a condamnat pe bărbat la pedeapsa de 120 zile – amendă, stabilind suma de 10 lei corespunzătoare unei zile – amendă.
Astfel, inculpatul ar avea de executat pedeapsa amenzii în cuantum de 1.200 de lei, altfel aceasta se va transforma în pedeapsă la închisoare.
În cauză există drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.