Delicte

Brașovean acuzat că și-a bătut și amenințat fosta soție / Agresiune și la Făgăraș

 

Un bărbat din municipiul Brașov este cercetat de polițiști, după ce și-ar fi amenințat fosta soție și ar fi agresat-o fizic, aseară.

Cu ocazia primelor cercetări, polițiștii au constatat faptul că bărbatul ar fi agresat-o fizic pe fosta sa soție și în a doua zi de Paști. Brașoveanul s-a ales cu dosar penal pentru „violență în familie”, „lovire sau alte violențe” și „amenințare”.

„În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.

Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror.

Tot aseară, polițiștii din Făgăraș au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 45 ani, din oraș, cu privire la faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, concubinul ei, în vârstă de 41 ani, ar fi agresat-o fizic.

Și în acest caz, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.

În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru „violență în familie”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button