Delicte

BRAȘOV. Urmărire, focuri de armă și accident cu victime! La volan… un minor

 

Un adolescent de 17 ani a provocat un accident rutier cu două victime și a distrus un monument, în Hărman, după ce a urcat la volanul unui autoturism, apoi a refuzat să oprească la semnalele unor polițiști care intenționau să-l oprească pentru control.

În timpul urmăririi, agenții au folosit focuri de avertisment, atât în plan vertical, cât și orizontal, însă minorul tot nu s-a calmat.

Totul a început azi-noapte, în jurul orelor 23.00. Agenți de la Secţia 1 Poliţie Rurală Feldioara au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism care circula pe DJ 112A, pe raza localității Bod, fără a avea montate plăcuțe cu număr de înmatriculare, dar șoferul a accelerat, în loc să oprească. Astfel, polițiștii au pornit în urmărirea autovehiculului, cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei în funcțiune.

„La intersecția DJ 112A cu str. Avram Iancu din localitatea Hărman, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a acroșat un monument aflat în centrul intersecției. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a două persoane, pasageri în autoturism, care au fost transportate la spital pentru investigații medicale. Pentru oprirea autoturismului, polițiștii au folosit armamentul din dotare, efectuând focuri de avertisment, atât în plan vertical, cât și orizontal. În urma intervenției forțelor de ordine, conducătorul auto a devenit recalcitrant, manifestându-se violent fizic, față de cadrele de poliție.
Cu ocazia verificărilor efectuate, conducătorul auto a fost identificat ca fiind un tânăr în vârstă de 17 ani din județul Bacău, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. La testarea din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

În continuarea cercetărilor, cadrele de poliție au constatat faptul că autoturismul nu are inspecția tehnică periodică în termen de valabilitate.

Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IJP.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „ultraj”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „vătămare corporală din culpă”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button