Delicte

BRAŞOV. Un „ţepar” a oferit spre închiriere o locuinţă care nu-i aparţinea

 

Un tânăr a ajuns după gratii, după ce toate probele adunate de poliţişti au arătat că el a încercat să înşele un cuplu aflat în căutarea unui spaţiu în care să locuiască o vreme cu chirie. A încasat banii şi dus a fost!

Secția 2 Poliție Brașov a fost sesizată, în 22 februarie, de către victime cu privire la faptul că un bărbat de 22 de ani, pretinzând că este proprietarului unui apartament, l-a oferit spre închiriere, primind sume de bani reprezentând contravaloarea unui avans pentru rezervarea dreptului de închiriere a locuinței, respectiv a unei chirii pentru o lună.  

„În urma activităților întreprinse de către polițiști, bărbatul a fost identificat. Împotriva acestuia s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Prin ordonanța emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, s-a dispus reținerea bărbatului pentru 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Brașov”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, Gabriela Dinu.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 2 Poliție Brașov, în vederea stabilirii întregii stări de fapt.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare