BRAȘOV. Un tânăr turmentat s-a răsturnat cu mașina „în decor”, pe DJ 112A
Polițiștii din Codlea, județul Brașov, au acționat ieri noapte pe DJ 112A, după ce au fost anunțați prin apel la 112 cu privire la faptul că a avut loc un accident rutier.
Alerta a fost dată în jurul orelor 4.15.
„În temeiul sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au identificat un autovehicul răsturnat în afara părții carosabile, constatând faptul că, în urma producerii evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.
Polițiștii au stabilit identitatea conducătorului auto, acesta fiind un tânăr, în vârstă de 27 ani, din municipiul Brașov, iar la testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,81 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.