BRAȘOV. Un funcționar public din Săcele și un fost coleg de breaslă din Beclean, în vizorul Agenției de Integritate
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitatea și existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul unui funcționar public din cadrul Primăriei municipiului Săcele și a unui fost funcționar public din cadrul Primăriei comunei Beclean, județul Brașov, sunt acuzați de ANi de conflict de interese administrativ, respectiv incompatibilitate.
Potrivit unui comunicat remis de ANI, Diniță Ardeleanu Constantin, angajat în cadrul Primăriei Săcele, „în exercitarea calității de funcționar public, a participat, în calitate de secretar al Comisiei de evaluare a ofertelor pentru închirierea, concesionarea sau vânzarea publică desfășurată în conformitate cu prevederile legale, a unor imobile aflate în proprietatea privată sau publică a municipiului Săcele, județul Brașov, la adjudecarea închirierii prin licitație a imobilului situat în municipiul Săcele, concretizat prin închirierea drepturilor locative pentru sine și familia sa. Astfel, persoana evaluată a luat cunoștință (în cursul și ca urmare a îndeplinirii atribuțiilor de serviciu) despre valoarea și calitatea bunului care urma să fie închiriat, și totodată a participat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la închirierea imobilului”.
De asemenea, conform ANI, Fodor Mariana, fost funcționar public în cadrul Primăriei Beclean, „în perioadele 26 iunie 2012 — 29 ianuarie 2016 și 25 iunie — 28 iulie 2016, a deținut simultan calitatea de funcționar public în cadrul primăriei comunei Beclean, județul Brașov și funcția de consilier local al comunei Voila, județul Brașov pentru mandatul 2012 — 2016. De asemenea, în perioada 06 mai — 04 iunie 2016, a deținut simultan calitatea de funcționar public și cea de candidat la alegerile locale pentru ocuparea funcției de consilier local al comunei Voila, județul Brașov, pentru mandatul 2016—2020, fără ca raportul de serviciu să fie suspendat pe durata campaniei electorale”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.