Delicte

BRAȘOV. Trei tineri, reținuți pentru furturi de componente auto

 

Trei tineri au fost reținuți de polițiștii brașoveni, fiind suspecți în mai multe cazuri de furturi de componente auto.

Dosarul se află în lucru la Poliția Municipiului Brașov – Secția 3 Poliție și este instrumentat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. Cercetările sunt efectuate pentru furt calificat”.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 09.03 – 25.05.2021, persoane necunoscute ar fi sustras un număr de 4 componente ale unor autovehicule, fapte săvârșite pe raza municipiului Brașov.
Cu ocazia activităților procedurale desfășurate, polițiștii au identificat persoanele în cauză ca fiind 3 tineri, în vârstă de 16 ani, 21 ani și 24 ani, din județul Bacău.
La data de 20 iulie 2021, tânărul în vârstă de 21 ani a fost depistat, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
În continuarea cercetărilor, la data de 22 iulie 2021, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Biroul de Investigații Criminale Bacău, au pus în executare 2 mandate de aducere pentru tinerii, în vârstă de 16 ani și 24 de ani, aceștia fiind conduși la sediul Secției 3 Poliție Brașov, în vederea demarării procedurii legale în astfel de cauze”, a informat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent principal Nadia Olaru.

Asemenea primului tânăr, cei doi suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

Astăzi, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioada de 30 de zile față de tinerii în vârstă de 16 ani și 24 ani.

 Acuzații:

1.     Tânărul în vârstă de 21 ani: 3 infracțiuni de complicitate la furt calificat;
2.     Tânărul în vârstă de 24 ani: 4 infracțiuni de complicitate la furt calificat;
3.     Adolescentul în vârstă de 16 ani: 3 infracțiuni de furt calificat.

Activitățile efectuate în cauză s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Operațiuni Speciale, Unității Centrale de Analiză a Informațiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Biroul de Investigații Criminale. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button