Delicte

BRAȘOV. Trei șoferi depistați drogați, la Râșnov

 

Trei conducători auto au fost depistați sub influența unor substanțe interzise, ieri, în Râșnov.

Primul șofer a fost oprit pentru control în jurul orelor 9.00, pe DN 1E. Bărbatul de 31 de ani, din București, a fost verificat cu aparatul DrugTest, iar rezultatul a fost pozitiv.

La fel s-a întâmplat și aproximativ șase ore mai târziu, când polițiștii au oprit pentru control, tot pe DN 1E, un alt bucureștean, de 32 de ani.

Al treilea șofer, în vârstă de 23 de ani, a picat verificarea cu aparatul DrugTest în jurul orelor 21.00, când a fost oprit pentru control pe strada Centru Nord din stațiune.

Toți cei trei șoferi au fost conduși la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism și s-au ales cu dosar penal, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Un al patrulea bărbat șofa în stare de ebrietate, când a fost oprit de polițiști de la Biroul Rutier Brașov, ieri noapte – în jurul orei 00.30, pe raza municipiului Brașov. Etilotestul a indicat că șoferul în vârstă de 50 de ani avea 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button