BRAŞOV. Trei pădurari şi alţi 31 de inculpaţi au fost reţinuţi în urma percheziţiilor de ieri
Trei pădurari din cadrul Regiei Publice Locale Ocolul Silvic Bucegi – Piatra Craiului R.A. şi alţi 31 de inculpaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, în urma celor 36 de percheziţii efectuate în cursul zilei de ieri. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procuror Adrian Aldea, inculpaţii ale căror nume au fost făcute publice au fost prezentaţi astăzi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov, cu propunere de arestare preventivă.
Sursa citată a precizat că cei trei pădurari, Boloni Janos, Bularca Nicolae și Seceleanu Călin Ioan Ioan, sunt cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, tăierea fără drept de arbori, furt de arbori şi luare de mită.
De asemenea, „a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpații Drăgan Nicolae Cătălin, Subțirel Gheorghiță Elisei, Olescu Paul, Lingurar Constantin, Borzoș Daniel, Otves Constantin Marius, Ganea Ilie, Boca Nicolae, Borzoș Abel, și alți 22 de inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de «constituirea unui grup infracțional organizat», «tăiere, fără drept, de arbori» şi «furt de arbori»”, a informat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procuror Adrian Aldea.
Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, „în perioada martie 2016 – februarie 2017, inculpații au constituit o grupare infracțională organizată, care a acționat în mod coordonat în scopul comiterii infracțiunilor de tăiere, fără drept și furt de arbori din fondul forestier național situat pe raza comunei Apața și Ormeniș”.
În cadrul grupării, cei trei pădurari ar fi acceptat bani și foloase, cu titlu de mită, pentru a permite unor inculpați să taie arbori în mod nelegal.
În urma perchezițiilor efectuate ieri, organele de urmărire penală au identificat și ridicat motoferăstraie, material lemnos, autovehicule ce ar fi fost folosite la transportul materialului lemnos obţinut ilegal și diverse sume de bani.
Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.
Actele de urmărire penală în cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov, Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Județene din Brașov și Covasna și al Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov.
„Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a specificat reprezentantul Parchetului.
CITIŢI ŞI:
BRAŞOV. 36 de percheziţii sunt efectuate, la această oră, într-un dosar privind infracţiuni silvice
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.