BRAŞOV. Traficant de cannabis condamnat la muncă în folosul comunităţii
Un traficant de cannabis care acţiona în Braşov şi căruia îi plăcea să „guste” din marfă a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Braşov la 2 ani şi 8 luni de închisoare, fiind găsit vinoat de trafic de droguri de risc în formă continuată şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu.
Norocul inculpatului, pe nume Enebeli Ogochukwu, este că instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere, pe un termen de 4 ani, a pedepsei, astfel că are şanse să scape de închisoare. Sentinţa dată vineri de Tribunal poate fi contestată, totuşi, în termen de 10 zile de la comunicare.
Dacă decizia va rămâne definitivă, inculpatul va avea de prestat muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Primăriei Braşov sau la Direcţia de Servicii Sociale Braşov.
În acelaşi dosar a fost condamnat şi un alt bărbat, pentru deţinere de droguri de risc. El a primit 2 luni de închisoare, dar acestei pedepse i s-au adăugat 1 an şi 10 luni de închisoare, reprezentând o pedeapsă primită cu suspendare într-un alt dosar penal. Astfel, inculpatul va avea de executat 2 ani de închisoare, dacă sentinţa va rămâne definitivă.
Bărbatul a fost reţinut pe 26 iulie, apoi a fost pus sub control judiciar (măsură valabilă şi în prezent).
Bunuri cumpărate pentru pregătirea unei culturi de cannabis
Dosarul a ajuns în instanţă, după ce Enebeli Ogochukwu a fost prins traficând cannabis. De altfel, potrivit anchetatorilor, bărbatul cumpărase bunuri, pentru a pregăti o nouă cultură de cannabis. Printre altele, aceştia au confiscat temporizatoare, umidificatoare, cort, ventilator, burlan de aerisire, becuri, transformatoare şi alte obiecte necesare pregătirii culturii de cannabis.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.