Delicte

BRAŞOV. Tânără din Republica Moldova, îndepărtată sub escortă din România, după o căsătorie de convenienţă

  • IMG-20180712-WA0006_254083.jpg
 

O tânără în vârstă de 20 de ani, din Republica Moldova, care s-a căsătorit din convenienţă cu un cetăţean român, a fost îndepărtată sub escortă din România, pentru că nu a respectat termenul pentru părăsirea ţării stabilit prin decizie de returnare. De asemenea, s-a dispus măsura interzicerii intrării în ţara noastră pentru o perioadă de 9 luni.

Tânăra a fost depistată, ieri, pe raza municipiului Braşov, în cadrul unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Imigrări al Judeţului Braşov.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, pe numele femeii fusese instituită o dispoziție de depistare, ca urmare a faptului că nu respectase termenul de 30 de zile de părăsire a teritoriului țării dispus prin decizie de returnare.

„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că femeia a intrat legal în România și a solicitat acordarea dreptului de ședere temporară, ca membru de familie a unui cetățean român (n.r. ca soţie). La sfârşitul anului 2017, cererea a fost respinsă, ca urmare a constatării încheierii căsătoriei de conveniență. Ulterior, femeia a contestat măsura respingerii cererii și emiterea deciziei de returnare, însă instanța de judecată i-a respins contestația prin hotărâre judecătorească definitivă. Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au luat măsura îndepărtării de pe teritoriul României, aceasta fiind condusă sub escortă la PTF Albița. La ieșirea din țară, pe numele său, a fost instituită măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de 9 luni, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată”, se detaliază într-un comunicat remis de poliţiştii de imigrări.

Din informaţiile pe care le avem, fata a încheiat căsătoria de convenienţă în Vrancea, iar în Braşov a venit până ca decizia de returnare în Republica Moldova să rămână definitivă.

Persoanele care au nevoie de informaţii privind regimul străinilor în România îi pot contacta pe poliţiştii de imigrări din Braşov la numerele de telefon 0268407500 int.20356 şi tel./fax 0268324288 sau pot accesa site-ul www.igi.mai.gov.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button