Delicte

BRAŞOV. Tânăr reţinut în al şaselea dosar penal deschis pentru conducere fără permis

 

Un zărneştean în vârstă de 24 de ani a fost reţinut de poliţişti, după ce a fost prins că s-a urcat din nou la volan fără a avea permis de conducere.

„Acesta a fost identificat în trafic de către polițiștii rutieri, la data de 03 iunie 2019, în jurul orei 18.30, în timp ce conducea un autoturism pe str. Ciucașului din orașul Zărnești, jud. Brașov, fără a poseda permis de conducere.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul în cauză este cercetat în alte cinci dosare penale pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere şi Arestare Preventivă al IJP Brașov, iar cercetările sunt continuate în cadrul unui nou dosar penal, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button