BRAȘOV. Tânăr rănit într-un accident cu tractorul / Dosar penal pe numele conducătorului
Un bărbat de 56 de ani este cercetat penal de către polițiști de la Serviciul Rutier Brașov, după ce a fost implicat într-un accident cu victimă, ieri dimineață, în timp ce conducea un tractor cu remorcă, în care se aflau doi tineri. În urma evenimentului rutier, unul dintre pasageri, în vârstă de 18 ani, a fost rănit.
„În fapt, la data de 04 octombrie 2021, în jurul orei 10.50, un bărbat în vârstă de 56 ani care conducea, pe raza localității Racoș din județul Brașov, un ansamblu de vehicule, format dintr-un utilaj agricol și o remorcă artizanală, în care se aflau, în calitate de pasageri, doi tineri în vârstă de 18 ani și 20 ani, a fost implicat într-un eveniment rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a tânărului în vârstă de 18 ani.
Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale ansamblului de vehicule, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere, iar utilajul agricol și remorca nu sunt înmatriculate”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au întocmit dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”, „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” (2 fapte) și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, conform sursei citate.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
FOTO – ARHIVĂ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.