Delicte

BRAȘOV. Tânăr depistat drogat la volan, de două ori în aceeași noapte / Cine a mai ieșit pozitiv la DrugTest

 

Prins în timp ce șofa drogat pe raza municipiului Brașov, un tânăr de 24 de ani s-a urcat din nou la volan, în aceeași noapte, deși îi fusese reținut permisul de conducere.

„În fapt, la data de 06 martie 2021, în jurul orei 01.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 24 ani, care conducea un autovehicul pe strada Șirul Livezii din municipiul Brașov. Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în organism. Ulterior, în jurul orei 03,30, tânărul în cauză a fost depistat din nou, în timp ce conducea un autoturism pe str. Dobrogeanu Gherea, din municipiul Brașov, deși avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice ca urmare a depistării de la ora 01.30.
Conducătorul auto a fost retestat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv. Drept urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în organism”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Polițiștii continuă cercetările pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Și un tânăr din județul Covasna a fost prins de polițiștii brașoveni în timp ce șofa drogat, azi-noapte, pe raza localității Vulcan din județul Brașov.
Și în acest caz a fost deschis dosar penal.

Un al treilea bărbat, de 33 de ani, din Constanța, a ieșit pozitiv la DrugTest, în timpul unui control rutier efectuat aseară, în jurul orelor 18.30, pe raza stațiunii Râșnov. Polițiștii continuă cercetările și în acest caz.

Un alt conducător auto, în vârstă de 23 de ani, din București, avea 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, ieri dimineață, când a fost tras pe dreapta, pe strada Valea Cetății din Râșnov.

În fine, un bărbat de 45 de ani a fost prins de polițiștii din Codlea în timp ce șofa fără permis, pe str. Scheilor din localitatea menționată. Controlul a avut loc ieri, în jurul orelor 11.15.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button