Delicte

BRAȘOV. Tânăr de 25 de ani, la al cincilea dosar penal pentru infracțiuni rutiere

 

Agenții de la Serviciul Rutier Brașov au depistat un tânăr de 25 de ani care șofa pe str. Făgărașului din Ghimbav având viteza peste limita legală admisă pe acel sector de drum.

„Pentru fapta săvârșită, conducătorul auto a fost sancționat contravențional.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul în cauză are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, acesta fiind cercetat în patru cauze penale pentru alte infracțiuni la regimul rutier săvârșite în perioada 2017 – 2019”, a explicat subcomisarul.
Tânărului i s-a întocmit și al cincilea dosar penal.

Aseară, în jurul orelor 21.30, polițiștii săceleni au oprit în trafic, pentru control, un bărbat de 52 de ani care șofa sub influența băuturilor alcoolice. Etilotestul a indicat 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, el a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Agenții au întocmit dosar penal și în acest caz.

Polițiștii de la Biroul Rutier Brașov au întocmit dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, după ce au oprit în trafic, ieri, un bărbat de 37 de ani care tracta cu autovehiculul său o altă mașină (la volanul căreia era un bărbat de 29 de ani), care nu deține carte verde valabilă.
Controlul a avut loc ieri, în jurul orelor 10.00, pe DN 10, în Teliu.

„În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare