Delicte

BRAȘOV. Tânăr băut, depistat în trafic după ce a lovit o bordură, în sensul giratoriu / Dosare penale și în Râșnov și Bran

 

Un tânăr de 20 de ani are dosar penal, după ce a șofat sub influența alcoolului, ieri dimineață.

„În fapt, la data de 4 ianuarie 2022, în jurul orei 05.45, un tânăr în vârstă de 20 ani, care conducea un autovehicul pe strada Zaharia Stancu din municipiul Brașov, ajungând la intersecția cu strada Tudor Arghezi, a lovit bordura sensului giratoriu, provocând avarii la nivelul uneia dintre roțile din față ale autovehiculului, continuându-și deplasarea pe strada Tudor Arghezi, unde a fost depistat de către polițiști. În urma producerii evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale. Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,68 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a detaliat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Și polițiștii din Bran au depistat, ieri dimineață, în jurul orelor 8.00, un bărbat care șofa în stare de ebrietate. Etilotestul a indicat 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz a fost deschis dosar penal.

Un al treilea șofer, în vârstă de 27 de ani, din județul Teleorman, a fost oprit pentru control de polițiști din Râșnov, pe DN 73A, iar la verificarea cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv.

„În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a precizat comisarul de poliție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button