Delicte

BRAŞOV. Tâlhărit de musafiri

 

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orelor 3.00, Poliția Municipiului Săcele a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că unchiul său a fost bătut de nişte amici.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că nepotul și unchiul, în compania unui alt bărbat de 31 de ani și a doi minori, de 17, respectiv 16 ani, au consumat băuturi alcoolice la locuința nepotului. Pe fondul consumului de alcool, unchiul a fost agresat fizic de bărbatul de 31 de ani și de cei doi minori, care i-au sustras telefonul mobil și o sumă de bani pe care le avea asupra sa”, a relatat Gabriela Dinu, purtător de cuvânt al IJP Braşov.

Cei trei au împărțit suma sustrasă și au abandonat telefonul mobil la locul faptei.

În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, iar bărbații, identificați cu operativitate, au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Arest și Reținere Preventivă al IJP Brașov. 

Cercetările sunt continuate de polițiștii Poliției Municipiului Săcele, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii stări de fapt. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button