Delicte

BRAȘOV. Tâlhărie în magazin

  • politie2_3.jpg

Un tânăr de 22 de ani, din Săcele, a fost reținut de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, după ce ar fi comis o tâlhărie, într-un magazin din Brașov.

„În fapt, la data de 12 februarie 2022, în jurul orei 14.40, polițiștii au fost sesizați de către reprezentanții unei societăți comerciale din municipiul Brașov cu privire la faptul că o persoană necunoscută, de sex masculin, ar fi sustras bunuri din interiorul societății, iar pentru a-și asigura scăparea, aceasta ar fi adresat amenințări cu acte de violență personalului societății în cauză.     
În continuarea activităților procedurale desfășurate în cauză, polițiștii au identificat persoana ca fiind un tânăr, în vârstă de 22 ani, din municipiul Săcele, județul Brașov”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Polițiștii continuă cercetările pentru tâlhărie calificată. Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button