BRAȘOV. Tâlhărie de peste 10.000 de euro, într-un imobil din județ / Șapte suspecți arestați
Polițiștii au efectuat opt percheziții, ieri, în județele Brașov și Sibiu, într-un dosar de tâlhărie calificată, în care prejudiciul depășește valoarea de 10.000 de euro.
Dosarul este instrumentat de polițiști din cadrul Poliției municipiului Făgăraș – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
„Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, mai multe persoane necunoscute ar fi pătruns, fără drept, în interiorul unui imobil situat pe raza municipiului Făgăraș, județul Brașov, iar din interiorul acestuia ar fi sustras suma de 9.000 euro, 1.500 dolari americani, precum și mai multe bunuri și bijuterii. În urma unui complex de activități investigativ-operative, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, Biroul de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic, Secția 3 Poliție Rurală Voila, Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Serviciul de Investigații Criminale, au stabilit identitatea autorilor, aceștia fiind 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 ani și 53 ani din județele Brașov, Mureș și Sibiu”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
În urma perchezițiilor de ieri, anchetatorii au identificat mai multe sume de bani și mijloace materiale de probă.
Totodată, au fost puse în executare șapte mandate de aducere, pe numele suspecților, iar în baza probatoriului administrat în cauză, cei șapte au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov. Ulterior, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.