Delicte

BRAȘOV. „Somitățile pădurii”, din nou în instanță în dosarul retrocedărilor ilegale

 

Dosarul de corupţie privind retrocedarea a aproximativ 40.000 de hectare de pădure din România, în care cap de afiş sunt Viorel Hrebenciuc şi fiul acestuia, Andrei, fostul deputat avocat Ioan Adam, dar şi fostul ministru Tudor Chiuariu și prințul Paltin Studza, judecătoarea Roxana Bularca (la acea dată cu numele Adam, fiind atunci soția lui Ioan Adam) se va relua în scurt timp la Curtea de Apel Braşov, după ce instanţa supremă a anulat condamnările iniţiale, pe fondul deciziei CCR privind specializarea completurilor de trei magistraţi de la această din urmă instanţă, anunță stiripesurse.

Pedepsele din dosar, date de un complet de trei judecători, au fost anulate de un complet de cinci judecători, după ce Curtea Constituţională a României a stabilit prin decizie că a existat un conflict juridic de natură constituţională în ceea ce priveşte specializarea completelor de judecată de trei de la instanţa supremă.

 La ultimul termen de judecată de la instanţa supremă, judecătorii au analizat mai multe solicitări între care posibilitatea de a suspenda judecarea apelurilor DNA şi ale celor condamnaţi de completul de trei judecători. La final, completul de cinci judecători, în majoritate, a stabilit admiterea apelurilor, desfiinţarea totală a primei decizii şi trimiterea dosarului la rejudecare la Curtea de Apel Braşov. Instanţa braşoveană a primit dosarul cu tot cu motivarea instanţei supreme, dar nu a fost stabilit un prim termen de judecată.

Procurorii susţin că, în 2012, prin intermediul lui Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza le-a cerut judecătorilor Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, să pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea sa. Tribunalul Covasna a dispus punerea în posesia lui Strudza a unei suprafeţe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău, producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro. Adam se declara „somitate” într-o conferinţă de presă susţinută în campania electorală din 2012.

„Uitaţi-vă la noi şi le spun braşovenilor să se uite cine suntem noi, dom’le! Uitaţi-vă la masa asta ce somităţi sunt! În profesia lor, dom’le! Noi avem în spate o profesie, avem un nume, avem titluri, avem valoare! Uitaţi-vă la noi!”, spunea Ioan Adam într-o conferinţă de presă la sediul PSD Braşov în campania electorală de acum opt ani.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button