Delicte

BRAŞOV. Şoferul prins băut la volan în două zile consecutive a scăpat de arest, fiind plasat sub control judiciar

 

Şoferul în vârstă de 47 de ani care a fost prins băut la volan, atât luni, cât şi marţi, a fost plasat sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov a respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurori.

Inculpatul Mircea Ovidiu P. a fost reţinut de poliţişti marţi dimineaţă, pentru 24 de ore, după ce s-a stabilit că şofa cu o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat pe DC 73, în localitatea Dejani, în condiţiile în care nici nu mai avea permis de conducere, acesta fiindu-i reţinut cu o zi mai înainte, când fusese prins cu 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, tot pe DC 73, între localitățile Recea și Dejani.

Astfel, dacă luni i s-a întocmit dosar penal pentru şofat sub influenţa băuturilor alcoolice, marţi s-a ales cu unul nou, atât pentru conducere sub influenţa alcoolului, cât şi pentru conducere fără permis.

În acest al doilea dosar, el a fost propus spre arestare preventivă, dar judecătorul de drepturi şi libertăţi a respins solicitarea şi a dispus plasarea lui sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, decizia putând fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare în cazul celor prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă.

Dacă va rămâne valabilă măsura controlului judiciar, pe durata acesteia, inculpatul va avea de respectat următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la Poliţia mun. Braşov, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Dacă nu va respecta aceste obligaţii, bărbatul riscă să ajungă în arest la domiciliu sau în arest preventiv.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare