BRAȘOV. Şoferi depistaţi sub influenţa drogurilor
Un braşovean în vârstă de 34 de ani şi un bucureştean de 24 de ani au fost depistaţi de poliţişti în timp ce şofau sub influenţa drogurilor, ieri, pe raza municipiului Braşov.
Braşoveanul circula pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea din oraş, când a fost tras pe dreapta, în jurul orelor 16.30.
„Existând suspiciuni că bărbatul ar fi consumat substanțe psihoactive, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul DrugTest rezultatul fiind pozitiv”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.
După lăsarea serii, în jurul orelor 20.00, cadrele de poliție l-au oprit în trafic, pentru control, pe tânărul de 24 de ani, care conducea un autovehicul pe str. Calea București.
„La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost, și de această dată pozitiv”, a precizat subcomisarul.
În ambele cazuri continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.