Delicte

BRAŞOV. Şofer sancţionat şi lăsat fără plăcuţele maşinii, în urma unui control… silvic

 

Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara – Postul de Poliție Măieruș și Postul de Poliție Dumbrăvița au efectuat o acțiune de control, pe linie de silvicultură și rutieră, săptămâna aceasta, pe raza localităților Arini și Măieruș din județul Brașov. Acţiunea a avut loc marţi, între orele 18.00 şi 23.00.

„Cu această ocazie, polițiștii au identificat cinci bărbați care transportau, cu atelaje hipo, cantitatea de 5,2 m.c. material lemnos, esență salcie, fără a deține documente legale de proveniență. Materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodia reprezentantului Ocolului Silvic, iar bărbații în cauză au fost sancţionați contravențional, conform prevederilor Legii nr. 171/2010-Rep”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.

Totodată, în cadrul acțiunii, polițiștii au depistat un bărbat de 69 ani care conducea un autoturism, pe str. Nicolae Bălcescu din Măieruș, având expirate atât inspecția tehnică periodică, cât și polița de răspundere civilă auto.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional şi au fost reținute plăcuțele de înmatriculare și certificatul de înmatriculare ale autoturismului.

Pe de altă parte, agenţi de la Secţia 3 Poliție Rurală Voila fac cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „sustragere de arbori”, după ce au identificat pe raza orașului Victoria trei bărbați care descărcau dintr-o autoutilitară cantitatea de 8 mc material lemnos, speciile salcâm, mesteacăn și anin, pentru care nu deţineau documente.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button