Delicte

BRAȘOV. Șofer în vârstă de 21 de ani, prins drogat pe Calea Feldioarei

  • drugtest_3.jpg
 

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov i-au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe unui tânăr de 21 de ani.

În fapt, la data de 11 septembrie 2022, în jurul orei 02.50, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 21 ani, care conducea un autovehicul pe strada Calea Feldioarei, din municipiul Brașov.
La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la cannabis. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button