Delicte

BRAȘOV. Șofer depistat drogat, prin centrul orașului / Dosar penal și pentru alcoolemie de 1,29 mg/l

  • drugtest_2.jpg

Agenții de la Secția 2 Poliție Brașov au deschis dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, în urma unui control efectuat azi-noapte, pe str. Pelicanului din oraș.

Polițiștii au depistat în trafic, puțin după miezul nopții, un bărbat de 42 de ani care șofa fiind în stare avansată de ebrietate (1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat) și având permisul de conducere reținut.

Ieri noapte, polițiștii de la Secția Voila au oprit pentru control un bărbat care conducea o autoutilitară neînmatriculată, cu autorizația provizorie de circulație expirată și fără a exista încheiată polița RCA obligatorie pentru vehicul.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.

Tot ieri, în jurul orei 12.15, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit pentru control un tânăr de 27 ani care șofa pe bulevardul 15 Noiembrie din municipiul Brașov, fiind sub influența unor substanțe ilegale.

„La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button