BRAŞOV. Şofer depistat cu o alcoolemie de 1,24 mg/l, azi-noapte, pe DN 1A
Un bărbat în vârstă de 43 de ani este cercetat penal, după ce a fost prins şofând în stare avansată de ebrietate, azi-noapte, pe DN 1A. Poliţiştii municipiului Săcele l-au tras pe dreapta pe şofer puţin după miezul nopţii.
„La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolul în aerul expirat, rezultatul a fost de 1,24 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, unde i-a fost recoltată o probă biologică în vederea stabilirii alcoolemiei și a refuzat recoltarea celei de a doua probe”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar şoferului i-a fost reținut permisul de conducere și i s-a eliberat dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Cu câteva ore înainte, respectiv aseară, pe la 19.15, poliţiştii din Braşov depistaseră în traficul de pe strada Hărmanului un covăsnean în vârstă de 40 de ani care şofa, deşi avea 0,73 mg/l alcool pur. Şi în acest caz şoferul a fost dus la spital, pentru a i se recolta probe de sânge, iar poliţiştii au întocmit dosar penal.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.