Delicte

BRAȘOV. Șofer depistat băut în trafic, azi-noapte, în cadrul acțiunilor rutiere desfășurate în contextul Oktoberfest-ului

  • 1_58.jpg
 

Polițiștii de la Biroul Rutier Brașov i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” unui șofer în vârstă de 54 de ani, oprit pentru control azi-noapte, în oraș.

În fapt, la data de 07 septembrie 2022, în jurul orei 00.15, în cadrul unei acțiuni organizate și desfășurate în proximitatea unui festival din municipiul Brașov, ce a vizat prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 54 ani, care conducea un autoturism pe bulevardul 15 Noiembrie din municipiul Brașov. Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,56 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare