Delicte

BRAȘOV. Șofer cu permisul suspendat, depistat cu 1,40 mg/l ALCOOL pur în aerul expirat!

 

Un bărbat de 41 de ani a fot prins de polițiști în timp ce șofa în stare avansată de ebrietate, ieri noapte, pe str. Uranus din municipiul Brașov. Mai mult, șoferul avea permisul de conducere reținut.

„La data de 20 decembrie 2021, în jurul orei 00.15, polițiștii au depistat pe strada Uranus din municipiul Brașov un bărbat, în vârstă de 41 ani, care a condus un autovehicul în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,40 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Polițiștii de la Biroul Rutier Brașov au întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și l-au reținut pentru 24 de ore pe șofer. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button