Delicte

BRAȘOV. Șofer condamnat după le-a oferit MITĂ de 8.000 de lei unor polițiști

  • dga_4.jpg
 

Tribunalul Brașov l-a condamnat ieri la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 3 ani pe un șofer care a încercat să mituiască doi polițiști din județul Brașov, în luna noiembrie a anului trecut.

Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Dacă va rămâne definitivă, inculpatul, Victor C., va avea de respectat următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

De asemenea, va avea de frecventat unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate și de prestat o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Bragadiru sau Primăriei Cornetu.
Se deduce reţinerea din data de 28.11.2021 până la 29.11.2021.

De asemenea, se confiscă de la inculpat 8.000 lei, reprezentând contravaloarea sumei oferită drept mită.

Denunțul a fost făcut la Direcția Generală Anticorupție, în 27 noiembrie 2021, de către doi agenți de la Serviciul Rutier Brașov. Aceștia l-ar fi depistat pe Victor C. în timp ce șofa sub influența alcoolului (0,63 mg/l în aerul expirat), pe raza stațiunii Predeal și li s-a oferit 8.000 de lei, dar aceștia au formulat denunț.
Astfel, conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

VEZI ȘI:

BRAȘOV. Șofer de TIR, cercetat pentru DARE DE MITĂ / Alt conducător auto, DENUNȚAT după…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button