Delicte

BRAȘOV. Șofer cercetat penal după bușitura din parcare

  • parcare-semn_293613.jpg

Un șofer în vârstă de 45 de ani este cercetat penal, după ce a provocat un eveniment rutier cu pagube materiale, într-o parcare din municipiul Brașov și a refuzat să-i fie prelevate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii de la Biroul Rutier Brașov i-au deschis dosar penal pentru „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

„În fapt, la data de 07 aprilie 2022, în jurul orei 15.00, un bărbat, în vârstă de 45 ani, care conducea un autovehicul într-o parcare situată pe raza municipiului Brașov a lovit un alt autovehicul, ce se afla parcat. Ulterior producerii evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale. În urma solicitării polițiștilor de a fi supus testării din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat și de a fi condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, acesta a refuzat”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button