Delicte

BRAȘOV. Șofer băut, drifturi într-o parcare

 

Agenții din cadrul Poliției stațiunii Poiana Brașov au depistat, azi-noapte, în jurul orelor 2.00, un bărbat în vârstă de 43 ani, din București, care efectua manevre de derapaj controlat într-o parcare situată pe raza stațiunii.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice.

„La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,52 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, agent Nadia Olaru.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare