Delicte

BRAŞOV. Snopiţi în bătaie, în propria locuinţă, de mascaţi

  • catuseretinere.jpg
 

Alaltăieri dimineaţă, în jurul orelor 3.30, membrii unei familie din Braşov s-au trezit în casă cu doi indivizi înarmaţi cu bastoane, unul fiind mascat, care au început să le dea comenzi umilitoare, după care i-a luat la bătaie minute în şir. 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus azi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpații Gînju Mirel-George și Alexa Adi-Constantin, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violențe, lipsire de libertate în mod ilegal, faţă de cele trei victime. 

„Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în noaptea de 26/27.05.2015, în jurul orei 03.40, inculpații, având asupra lor lanterne și obiecte contondente, printre care un baston telescopic, ultimul purtând o cagulă pe cap, s-au deplasat la imobilul situat în mun. Brașov, au forțat ușa de la intrarea în locuința persoanelor vătămate F.P.C., N.H.M. și F.T., pe care, prin declinarea în mod mincinos a calității de polițiști, le-au lipsit de libertate în mod ilegal, obligându-le să stea în genunchi, cu fața la perete și cu mâinile la ceafă timp de aproximativ 20 de minute, timp în care le-a aplicat lovituri cu pumnii, picioarele și un baston telescopic. În urma loviturilor primite persoana vătămată N.H.M. a suferit leziuni traumatice care necesită 30 – 35 de zile de îngrijiri medicale, în condițiile unei evoluții favorabile, persoana vătămată F.P.C. prezintă leziuni traumatice ce necesită 6 – 7 zile de îngrijiri medicale, calculate de la data producerii dacă nu survin complicații, iar persoana vătămată F.T. prezintă leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur și care nu necesită zile de îngrijiri medicale”, au explicat procurorii de caz.

A fost formulată propunere de arestare preventivă care a fost admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Braşov, fiind emise mandate de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile începând cu data de 28 mai 2015. În cauză inculpații au formulat contestație.

Cercetările în cauză au fost efectuate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov cu concursul organelor de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button