Delicte

BRAŞOV. Şirul de flagrante şi percheziţii pentru trafic de droguri s-a încheiat cu condamnări definitive

 

Patru inşi trimişi în judecată pentru infracţiuni de trafic de droguri de risc şi de mare risc au beneficiat, la finalul săptămânii trecute, de reducerea pedepsei, la Curtea de Apel Braşov, în timp ce alţi doi au rămas cu sentinţa dată de Tribunalul Braşov, în primăvara anului trecut.

Unul dintre inculpaţi, Ionuţ Mihai Nicolau, avea de executat 6 ani şi 5 luni de închisoare, conform sentinţei Tribunalului Braşov, dar Curtea de Apel a redus pedeapsa la 5 ani şi 6 luni de închisoare. De reducerea pedepsei au mai beneficiat Ion Bogdan Ilie (de la 6 ani şi 3 luni de închisoare a ajuns la 4 ani şi 7 luni), Mihai-Alin-Ciprian Damian (de la 6 ani şi 3 luni de închisoare la 5 ani şi 2 luni de închisoare) şi Cornel Andronic (de la 4 ani şi 5 luni de închisoare la 3 ani şi 2 luni de închisoare). În cazul fiecăruia se va deduce perioada petrecută în stare de reţinere, arest preventiv şi arest la domiciliu.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Braşov a respins apelul declarat de Ionuţ Eduard Guşe, astfel că va avea de executat 4 ani şi 4 luni închisoare.

Totodată, instanţa a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul Adrian Lupu, acesta rămânând cu 2 ani şi 2 luni de închisoare.

În fine, un al şaptelea inculpat – Răzvan Sandu, care nu a formulat apel împotriva deciziei Tribunalului Braşov, a rămas cu condamnarea la 1 an şi 10 luni de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 3 ani.

În altă ordine de idei, magistraţii au dispus şi confiscarea specială a drogurilor ridicate de la inculpaţi (cannabis, rezină de cannabis, cocaină etc.).

Şir de flagrante şi percheziţii

Cei şapte inşi au ajuns în arest preventiv în urma unei acţiuni desfăşurate de procurorii DIICOT Braşov şi de poliţiştii de Combatere a Criminalităţii Organizate din Braşov, Bucureşti şi Constanţa în vara anului 2015, acţiune care a constat în efectuarea mai multor flagrante şi percheziţii.

Totul a pornit de la Adrian Lupu şi de la un alt inculpat, Silviu Alexandru Aionesei, despre care anchetatorii aveau informaţii că ar trafica droguri de risc şi de mare risc pe raza municipiului Braşov. Poliţiştii şi procurorii braşoveni au stabilit că aceştia se aprovizionau cu cannabis şi haşiş de la o grupare din Bucureşti, formată din Ionuţ Mihai Nicolau, Ion Bogdan Ilie, Ionuţ-Eduard Guşe şi Mihai-Alin-Ciprian Damian. În continuarea cercetărilor, s-a descoperit că braşovenii se aprovizionau şi cu pastile de ecstasy de la concitadini. Prin urmare, au fost „săltaţi” alţi doi traficanţi de droguri: Răzvan Sandu şi Bogdan-Andrei Popescu. În plus, anchetatorii au descoperit că aceştia din urmă se aprovizionau cu droguri de la Cornel Andronic.

În total, au fost efectuate patru acţiuni de prindere în flagrant şi 13 percheziţii domiciliare, fiind arestaţi preventiv 10 suspecţi de trafic de droguri de risc şi de mare risc, în timp ce doi consumatori au fost puşi sub control judiciar, potrivit şefului BCCO Braşov. Totodată, au fost ridicate cantităţi importante de droguri (2 kilograme cannabis, 800 grame rezină de cannabis, 94 pastile ecstasy, 15 grame cocaină, 5 grame MDMA şi 3 grame amfetamină) şi au fost indisponibilizate două autoturisme (Audi A4 şi Mercedes c Klasse) şi sume de bani (38.400 de lei, 1.210 euro, precum şi 120 de lire sterline).

Şi-au recunoscut vinovăţia în faţa procurorilor DIICOT Braşov

Silviu-Alexandru Aionesei a fost primul ins condamnat în acest dosar, după ce a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DIICOT. Pe 17 septembrie 2015, el a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de 4 ani. După acelaşi model, respectiv după recunoaşterea vinovăţiei, a fost condamnat şi Bogdan-Andrei Popescu, în noiembrie 2015, primind 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere tot de 2 ani şi 8 luni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button